Mă rog
Și-ți cer să scoți din mine mormanele de tină,
Dar ochii mei nu pot privi țintă înspre lumină…
Înțelegi? Vezi?
Nu pot să privesc Soarele în strălucirea sa,
Dar vreau să strălucesc și eu când se așterne noaptea.
Caut în juru-mi refugii absente
Când strigă în mine iarăși armate de reproșuri
Asurzitor vestind zdrobiri intermitente, iminente
Ce nu se opresc nici când din mine au mai rămas doar cioburi.
Tu le auzi?
Și te întreb: sunt altceva decât o sumă de paradoxuri?
Tu știi? Tu trebuie să știi.
Tu m-ai facut, tu ai umplut în taină ascunse goluri,
Ai frământat cenușă cu Cer și ai suflat viața,
Ai compensat absența, ai investit comori,
Te-ai investit pe Tine…
M-ai curățat cu sânge.
Și-mi amintesc din nou… și-atât îmi ajunge.
Tu-mi ești de ajuns. Doar Tu.
Thoughts of a pale soul 