Rugă (II)

La Tine, Doamne, îmi doresc să vin
Să intru în locul preasfânt,
Să mă-nchin.
Dar simt că nu pot rosti niciun cuvânt.
Gânduri se curmă pe când să le-adun
Se pierd în pornirile minții.
Pe vârful limbii.
Își abandonează sensul.
La-nceput nu au vrut,
Apoi n-au mai putut,
Așa-ncât le-am lăsat să se stingă
Și le-am pus în pământ.
Din ele a-nviat un suspin…un suspin.
Doar atât.
E mai bun decât nimic
Îmi zic- în timp ce încerc să-mi supun
Zgomotul lăuntric;
Și suspin iar, adânc, a durere nouă.
Măcar de acum nu-i singur suspinul ce-a rupt pentru-ntâia dată tăcerea…
Sunt două.

Doamne, am vrut să mă-nchin,
Dar ruga refuză să iasă din mine,
Deși atâtea aș fi vrut să îți spun…
Tu, care-n beznă vezi bine
Și ști ce se află în spatele lipsei,
Înțelegi tăceri
Și nu ceri mai mult decât ce putem da,
Primește la Tin’ ruga mea
Rostită din două suspine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s